Bine aţi venit pe portalul comunei Sic

Stimaţi vizitatori , bine aţi venit pe situl comnunei Sic, fost oraş medieval. Sperăm, ca această vizită virtuală să fie folositoare atât celor străini cât şi celor care trăiesc în această localitate.   În prezent comuna Sic este cunoscută pe plan mondial datorită tradiţiilor populare păstrate aproape intact până în zilele noastre. Pe acest site însă am vrea să vă prezentăm nu numai din această latură ci să reflectăm şi asupra trecutului istoric şi prezentul actual.

Scurtă prezentare al comunei Sic

Comuna Sic se află în România, în judeţul Cluj şi odinioară, timp de 5 secole, avea statut de oraş. Statutul de oraş se datora deţinerii a minelor de sare aflate pe teritoriul localităţii. În urma închiderii acestora, în anul 1884, oraşul şi-a pierdut statutul şi s-a transformat în comună. În urma acestei transformări, încet-încet s-a uitat trecutul glorios iar comuna a devenit una din oricare alta. Abia la sfârşitul secolului XX. a fost descoperită de către folclorişti şi popularizată şi peste hotare, datorită portului, muzicii şi dansului popular.

Denumirea localităţii

Referitor la denumirea localităţii există mai multe explicaţii dintre care nici una nu este acceptată în unanimitate, totuşi în urma analizelor istoric-documentare şi etimologice, cea mai acceptată explicaţie ar fi ca această denumire să acopere statutul de oraş minier, cu caracter de autonomie teritorială, comercială şi militară în fruntea căruia se afla judele regesc, numit tocmai de către regele Ungariei. Asemănător localităţilor cu formă de regiune, de scaune săseşti şi secuieşti, care se numeau Szek, deţinând el singur, acest statut, primea această denumire de Szek din care se trage denumirea lui în limba română de Sic.

Comuna Sic şi locuitorii ei în prezent

Oraşul de odinioară, cu un număr mare de locuitori ( 6000 ) în anul 2009 are 2700 de locuitori din care 100 români, 2600 maghiari iar 30 romi şi acest număr este în continuare în descreştere. Bărbaţii din localitate, în mare majoritate lucrează în domeniul constructiei şi sunt foarte apreciaţi pentru priceperea lor în acest domeniu, iar femeile lucrează şi ele atât în ţară cât şi în străinătate, fiind nişte menajere excepţionale.